Scurt istoric
Satul Slobozia Mare a avut mai multe denumiri: La Fîntîna Mare, Bubuieci de la Beleu mai jos de Traian, Sărăieni apoi Sobozia.Prima menţiune documentară a satului o întîlnim în sex.XIV, la data de 13 iunie 1436 sub denumirea de ,,Satul de la Fîntîna Mare”. În vremea lui Ştefan Voievod, domnul Ţării Moldovei, satul a fost donat de domnitor panului Mihail Stăngaciu ce i-a slujit cu credinţă mai întainte de părinţii voievozilor Ilie şi Ştefan, domnii Ţării Moldovei.Un alt document, confirmă că: ,,Alexandru Lapuşneanu, domnul Moldovei, înţăreşte mănăstirii Humor, dania lui Toader Boboiog, logofăt,ctitorul mănăstirii,Satul Boboiiegi de la Beleu si mai jos de Traian, unde se cheama Fînţina Mare. Acest zapis apare şi-n volumul de documente domneşti: ,,Moldova
Un alt document din anul 1819 menţionează ,,printre alte colonii, în listele făcute ca către pristavul asupra coloniştilor dunăreni din Basarabia, rotmistrul Gripari şi colonia ,,Slobozia cu 52 de suflete”
Primii colonişti, ce au trecut Dunărea fugind de sub urgia otomană s-au aşejat în cele şapte ,,săraie” din vale părasite de către turci. Şi astăzi această parte a satului se mai numeşte Sărăieni ( din mărturisirea bătrinilor din sat)
Un alt document din anul 1819 menţionează ,,printre alte colonii, în listele făcute ca către pristavul asupra coloniştilor dunăreni din Basarabia, rotmistrul Gripari şi colonia ,,Slobozia cu 52 de suflete”
Primii colonişti, ce au trecut Dunărea fugind de sub urgia otomană s-au aşejat în cele şapte ,,săraie” din vale părasite de către turci. Şi astăzi această parte a satului se mai numeşte Sărăieni ( din mărturisirea bătrinilor din sat)
Aşezările înfiinţate în trecut prin colonizare purtau numele de Slobozii. Crearea de solbozii se făcea, de regulă, pe baza unor danii acordate de domnie. Locuitorii sloboziilor se bucurau de anumite privilegii : nu plăteau dăjdii, erau scutiţi pe un anumit terment de slujba militară. Cu alte cuvinte ei erau locuitori ,,liberi”-în limba epocii ,,slobozi”, pentru care fapt aceste aşezări au fost denumite Slobozii.
Date geografice
Satul Slobozia Mare este situat în sud-vestul raionului Vulcăneşti din Basarabia, acolo unde Prutul face cîteva meander şi-i luminat de vestite dealuri şi şesuri într-o gamă armonioasă ce se îmbină cu străvechiul lac Beleu.
Este aşezat pe malul stîng al Prutului, la 30 km de Vulcăneşti, 45 km de Cahul si 18 km de staţia de cale ferată-Reni, fiind întretăiat central de şoseauna naţională Cahul-Reni în partea lui nordică de şoseaua Vulcăneşti-Slobozia Mare.
Comuna Slobozia Mare are o suprafaţă totală de 108.42 kilometri pătraţi, fiind cuprinsă într-un perimetru de 55.84 km(2). La vest, satul se învecinează cu lacul Beleu şi rîul Prut. În partea de nord, cu terenul agricolal satului Văleni, în partea de est cu terenurile agricole Vulcăneşti şi Cişmichioi pînă aproape de şoseaua naţională Vulcăneşti-Reni,iar în partea de sud cu satul Cîşliţa-Prut.
Date demografice
În anul 1997, populaţia satului Slobozia Mare a fost estimată la 6569 de cetăţeni(3).
Conform datelor recensământului din anul 2004(4), populaţia satului constituie 5960 de oameni, 48.54% fiind bărbaţi iar 51.46% femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului arată astfel: 99.04% – moldoveni/români, 0.34% – ucraineni, 0.23% – ruşi, 0.08% – găgăuzi, 0.08% – bulgari, 0.00% – evrei, 0.00% – polonezi, 0.18% – ţigani, 0.03% – alte etnii.
În satul Slobozia Mare au fost înregistrate 1778 de gospodării casnice la recensământul din anul 2004(4). Membrii acestor gospodării alcătuiau 5939 de persoane, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.3 persoane. Gospodăriile casnice erau distribuite, în dependenţă de numărul de persoane ce le alcătuiesc, în felul următor: 13.05% – 1 persoană, 21.71% – 2 persoane, 19.46% – 3 persoane, 22.72% – 4 persoane, 14.74% – 5 persoane, 8.32% – 6 şi mai multe persoane.
Cu un trecut dureros merită să lupţi pentru un viitor mai senin.
Acolo unde Prutul işi plimbă mândru apele iar soarele işi scaldă razele peste lacul Beleu, la Slobozia Mare, un sat (din sudul Rep. Moldova) unde localnicii au speranţe şi vise, de altfel cum le avem cu toţii. De prin 2007 unul din vise incepe să devină realitate, ochii slobozenilor se bucură de noua Biserică ce urmează să-şi ridice zidurile. Până să vorbim despre acest lăcaş de închinăciune ce urmează să aducă atâtea bucurii, o să încerc să vă povestesc despre fosta biserică, cea mai mare dintre Reni şi Cahul.
S-a construit în anul 1871, în formă de cruce şi la fiecare din cele patru extremităţi se înălţau câte patru coloane. Clopotniţa bisericii avea cinci clopote: trei clopote mari şi două mici. Clopotele mari erau lovite pe rând, cele mici simultan; sunetul produs de aceste clopote ca o adevarată orchestră se auzeau pana la Galaţi. Era cea mai frumoasă Biserică din sudul Basarabiei, işi evocă şi astăzi cu nostalgie localnicii, „Îmi amintesc că eram prin clasa întâi, era o Biserică mare, foarte frumoasă şi… tot comuniştii au dărâmat-o” (dna Maria Armeanca).
S-a construit în anul 1871, în formă de cruce şi la fiecare din cele patru extremităţi se înălţau câte patru coloane. Clopotniţa bisericii avea cinci clopote: trei clopote mari şi două mici. Clopotele mari erau lovite pe rând, cele mici simultan; sunetul produs de aceste clopote ca o adevarată orchestră se auzeau pana la Galaţi. Era cea mai frumoasă Biserică din sudul Basarabiei, işi evocă şi astăzi cu nostalgie localnicii, „Îmi amintesc că eram prin clasa întâi, era o Biserică mare, foarte frumoasă şi… tot comuniştii au dărâmat-o” (dna Maria Armeanca).„Pentru ziua de 12 iunie 1960 s-a anunţat Adunarea Generala a sătenilor, conducea Tudor Pasat, pe atunci primar. La masa prezidiului era un reprezentant al autorităţilor raionale Vulcăneşti. Cei care au luat cuvântul au fost „pregătiţi” din timp. Motivul principal era că Biserica încurcă educaţiei ateiste a elevilor şi nu e bine ca vizavi de şcoală sa fie o Biserică. Când s-a pus la vot problema demolării, multi săteni evitau să ridice mâna. Prezidiul insista, o bună parte din săteni au ridicat mâna cu privirile plecate în jos. La întrebarea „Cine e împotrivă?” nici o mâna nu s-a ridicat, frica era prea mare. Aşa s-a hotărât distrugerea unui monument de cultură, a unei opere de artă, a unui lăcaş sfânt ” (Ion Geantâc, „Slobozia Mare, istorie, personalităţi, cultură”).
Când citeşti asemenea lucruri iţi par poveşti, e incredibil câtă suferinţă au îndurat buneii noştri şi acum noi ne plângem uneori de nişte lucruri minunscule ce apar în viziunea nostră ca probleme adevărate…
